Take, Ianke și Cadâr
Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin readuc la Teatrul Bulandra textul lui Victor Ion Popa – “Tache, Ianke şi Cadâr”.
Teatrul Municipal L. S. Bulandra își îmbogățește repertoriul cu încă un spectacol important: TACHE, IANKE ŞI CADÂR de Victor Ion Popa, în regia lui Horaţiu Mălăele.
Textul, o comedie savuroasă scrisă în 1932, a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani cu Ștefan Ciobotărașu, Jules Cazaban și Ion Manta în rolurile principale.
La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Tache pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.